În fața mea stă un apus. În spate, pare a fi răsăritul. Eu merg. Încotro? Cred că soarele se mișcă într-un singur sens așa că n-ar trebui să ne tot întoarcem spre răsărit. Acum nu putem decât să ne luminăm drumul, împărțind lumină și în jur ca într-o bună zi să dormim până la un alt răsărit, într-o altă lume. Niciodată lumea nu stă în loc, niciodată n-o întâlnim de două ori și pentru fiecare e alta. Sunt miliarde de lumi împrejur, nu trebuie să ne închidem doar în cea pe care-o deținem. Intersectându-ne… și soarele nostru poate străluci mai puternic. E vremea de lumină. Mai e mult de mers chiar dacă drumul mai durează poate doar o zi. Nu știm și nici nu trebuie. E senin atâta timp cât credem. E soare.
mart.6
Pe Prichici 