Arhivele lunare: octombrie 2013

torc

Standard

Mă gudur și blana moale se risipește în aer, pe pătura moale, pe sufletele oamenilor. Fiecare alintare e în fond o alinare a unor gânduri care acaparează totul în interior, gânduri care uită de lumină. Torc și fiecare fir de sunet străpunge liniștea din cameră concurând cu stropii de ploaie ce au uscat norii în seara asta și-al căror sacadat  răpăit se mai aude încă  în geam. Mi-am găsit un loc bun, ferit de agitația bezmetică a ființelor lungi și fără ideal, a corpurilor care doar iau aerul în piept și vor să dea afară simțămintele. Pe sub perdea mai răzbat să văd un colț de cer întunecat, nori aprigi și lumini furioase. În noaptea asta și stelele s-au culcat. Torc. Ce am altceva de făcut fără tine…

știi…

Standard

Mai știi diminețile acelea de toamnă lină, caldă, plăpândă ca un copil ce n-a întâlnit încă dezamăgirea? Mai știi dorurile noastre pe cărări cum se prăfuiau umblând desculțe… Vântul care ne lua pe sus gândurile și zâmbetul acela chinuit din colțul gurii care ajungea să plutească stăpânit doar de întinderea cerului…

Oglinda noastră nu ne arată niciodată interiorul. Doar îl bănuim după joaca sau melancolia din priviri. Ce ascundem în noi e adesea mai mare decât timpul. E ceea ce trăim înfășurat în zeci de lumi pe care doar ni le-am imaginat, în zeci de cuvinte pe care niciodată nu le-am spus, în zeci de regrete pe care nicicând nu am vrea să le dăm uitării, în mii de surâsuri care au aparținut doar posibilităților. E atâta agonie în noi și totuși atâta simplitate ca într-un joc de căței care doar vor și ei să obțină osul cel mare. Universul își râde de noi, fluturi care în loc să zburăm ne agităm și ne îmboldim să cărăm oase. Și totuși dacă noi doar am zbura, lumea ar părea prea mică pentru aripile noastre și atunci ne-am destrăma.