Arhive pe etichete: vise

Iluzii

Standard

e1f6dce09c86b6f86dec0df9770a9920

Sâmburi tot cad sub un copac
Ca un sunet ce tocmai s-a spart
Ca un ticăit de ceas, de suflet, de gânduri încâlcite
Ca un nor agățat de soare, indecis între înainte și înapoi.

Ziua a început cu aceleași iluzii
Ca un scriitor care tot mâzgălește pe foi finaluri fericite
Ca un boboc de floare anesteziat de prea multă ploaie
Ca o umbră fugind după pașii noștri să ne prindă.

Soarele se învârte nedumerit prin ceruri fără stele
Ca un val care-și strânge scoicile și-apoi le pierde
Ca o apă care se tot prelinge până piere
Ca un alb îngălbenit de vreme.

Vântul le spulberă pe toate
Ca un abis de la care nimic nu se poate abate
Ca o noapte care-și culcă negrul printre șoapte și vise deșarte
Ca o inimă ce se tot frânge printre doruri fără de izbândă.

noaptea

Standard

old-street-lamp-in-winter-234663Se lasă seara peste oraș, încet îl cuprinde într-o îmbrățișare neagră. Vine noaptea. Noaptea aduce mereu liniștea, dar nu și-n suflete. Adesea, pe-ntuneric e singurul moment în care ne întâlnim, vorbim, ne sfătuim, trăim intens emoțiile ascunse de peste zi, ne cufundăm în propriile minți, în lumi secunde și descoperim taine despre și împreună cu noi. Noaptea e ca un fel de oglindă imensă în care ne privim, dar nu vedem întunericul, ci o lumină care ne dezgolește de toate măștile create, de toate ideile impuse ca reguli de rațiune, de imaginile pe care ne-am propus să le prezentăm celorlalți ca fiind noi. Noaptea se-nghesuie să umple orice culoar, orice străduță pustie pe care mai pâlpâie câte un bec înconjurat de insecte amețite, orbite de lumină. Asta se întâmplă și cu noi în timpul zilei, lumina ne orbește încât uităm de fapt cum suntem în toată mișcarea bezmetică și fără sens pe care o hrănim fără să stăm prea mult pe gânduri. Noaptea ne dezgolește, dar ne și îmbracă. Ne îmbracă în noi, cei care suntem cu adevărat. Atunci nu mai avem nimic de demonstrat, doar de visat la orice dorim și pentru asta avem nevoie să fim noi, acolo, în liniștea nopții care cuprinde fiecare suflet din oraș, uneori doar pentru a-l trezi și-ai lăsa o cutie cu vise. Să nu se uite.

printre salcâmi

Standard

Mi-am găsit un colț aici la umbră, sub crengile salcâmilor tineri și-am îndrăznit să mă ascund. Știu că nu pot sta ascunsă prea mult așa cum și iepurii își părăsesc ascunzătoarea și o iau la goană pe câmp, dar am plecat special să găsesc acest loc în care monologul se transformă în dialog vivace și august. Credeam că voi putea să și scriu dacă am liniște, dar gândurile s-au hotărât să stea tăcute și opace. Probabil și-au pierdut răbdarea, obosite de atâtea semnale greșit interpretate, de atâtea scenarii croite din prea mult entuziasm ca apoi să aibă ce despleti furibund. Nici nu aveam ce să le mai zic, gândurile mi-o luau înainte ca de fiecare dată fără să am vreo putere de-a le stăpâni sau îmbuna. Nu era ca și cum le-aș fi îndrumat prea bine până atunci, așa că dacă ele preluau frâiele, era doar ca să-mi aducă aminte drumul spre casă. Înțelesesem deja din revolta lor că trebuie să plec oricât mi-ar fi plăcut oaza mea de liniște din păduricea de salcâmi tineri și probabil naivi… altfel nu m-ar fi primit să le împrăștii vise printre foșnetele lor când adesea de la vis la deziluzie nu e decât un pas. Poate de asta și gândurile s-au supărat.

vise

Standard

Vise călătoare vin ca stropii de apă, se sparg în zeci de picături calde și hazlii sau poate triste și se topesc în palmele noastre. Dacă le-am culege, am putea să clădim o fântână de imagini și căi pe care noi puteam fi tot ce ne-am gândit sau pur și simplu cerșetori mergând în căutarea unui stop pe care să scrie fericire. De-am fi întâlnit în cale popasul unor zori tremurând a iluzii reci, am fi luat drumul înapoi și-am fi căutat neîncetat pe alte multe căi până să ne găsim pe noi. Poate că am trecut de nenumărate ori prin același timp, dar n-am știut să ne vedem râzând, poate am zis sub felurite umbre un nume ca al tău și n-am găsit mâna să ți-o prind într-o altă lume în care pașii noștri își vorbeau de ore alunecând spre un orizont plin de sori.

aș scrie

Standard

Aș scrie cuvinte o mie să-nțeleg unde și când aș putea să pășesc spre un drum al meu, spre o lume în care visele sunt ușor de achiziționat, în care zâmbetele sunt un desert de fiecare zi și libertatea de a fi nu e o pasăre colorată într-o colivie. Aș chema soarele să-i umple toate cotloanele și lumina să aducă cu ea flori de primăvară și zarva întreagă a veseliei, un vânt de vară cu miros de salcâm și ploaie, sclipiri de iarnă și nostalgia jucăușă a unei toamne confuze. Aș pune de toate ca secundele să alerge din ceas și timpul să devină un verb prezent. Le-aș face pe toate să se-ntâmple și lumea să o putem colora și corecta cu un burete pe o tablă imensă. Câte-o culoare pentru fiecare colț de vis agățat de stele care nu vor cădea decât dacă vrem noi să scuturăm cerul.