Arhive pe etichete: suflet

Iluzii

Standard

e1f6dce09c86b6f86dec0df9770a9920

Sâmburi tot cad sub un copac
Ca un sunet ce tocmai s-a spart
Ca un ticăit de ceas, de suflet, de gânduri încâlcite
Ca un nor agățat de soare, indecis între înainte și înapoi.

Ziua a început cu aceleași iluzii
Ca un scriitor care tot mâzgălește pe foi finaluri fericite
Ca un boboc de floare anesteziat de prea multă ploaie
Ca o umbră fugind după pașii noștri să ne prindă.

Soarele se învârte nedumerit prin ceruri fără stele
Ca un val care-și strânge scoicile și-apoi le pierde
Ca o apă care se tot prelinge până piere
Ca un alb îngălbenit de vreme.

Vântul le spulberă pe toate
Ca un abis de la care nimic nu se poate abate
Ca o noapte care-și culcă negrul printre șoapte și vise deșarte
Ca o inimă ce se tot frânge printre doruri fără de izbândă.

un nor cu un soare ascuns

Standard

56cd11f2545386ce9215c3213a329bd9

 

Parcă s-a trezit în noi un nor cu un soare ascuns în interior, parcă-și curge licăriri de galben în pânze agățate de sufletele noastre și-și revarsă dogoritor, amintirile calde, visele care se topesc, iluziile încinse, amețite de posibilități. În soare, gălăgia emoțiilor fugărindu-se prin vene capătă nuanțe de portocaliu, de vișine coapte, de vinețiu cu miros de prune, de drumuri prăfuite, de gălbui foșnind a iarbă uscată, a vânt împletit printre fire, a râsete stropite cu apă și secunde care dețin aripi. Printre toate, un strop de seară ascunde în albastru ochi sceptici, triști, ochi care vor să închidă lumea într-o privire, să n-o mai lase în urmă, să n-o mai piardă, să n-o mai uite, să o poarte pretutindeni și pentru totdeauna. Și azi dacă te pierzi în străfundul acelor ochi, poți vedea lumea.

Credem

Standard

586599154d588b8a4a17d799b4fde94e

Închidem în noi universul

și credem că nu l-am găsit

Ne așezăm printre pietre

și credem că nu am iubit

Cădem în toamnă, în ploaie șiruind

și credem că sufletul ne-a secat, pustiit

Ne pierdem în zare, în nori, în întuneric

și credem că lumea e un vis ce nu piere

Ne cățărăm pe aer, pe iluzii

și credem că am prins cerul pe aripi de înger

Ne așezăm printre gânduri și bucăți de trecut

și credem că timpul e un joc, un cântec infinit.

Stropi

Standard

4a1b0b996f5864e0d948c3a035c4ea7c

 

Lângă geam cad stropi, se sparg și se preling în șuvoaie mici care parcă sculptează în pervaz riduri ca pe o frunte încruntată. Îmi sparg și eu gândurile în bucăți, le strâng în palme și le pun la loc în suflet cu stropi și cu șuvoaie și cu urme. Le păstrez pentru alte dăți în care ploaia va bate cu furie în geam și eu am să scot stropii încovoiați de gânduri și-o să-i pun în palmă și-o să știu că sunt fără de sfârșit. Și chiar dacă se vor usca intrând în piele și ochii vor obosi să-i privească, pe geam se vor prelinge alți și alți stropi. Și vor cădea iar în mine, iar eu îi voi păstra pe toți în suflet ca într-o cutie și apoi am să-ți înec umbra și-am să spăl urmele de gând ca să pot să fac din nou loc și pentru soare.

tot, lipsă

Standard

TimePasăre. Printre nori se văd vârfurile zborului.

Inimi. Prin mocirle se văd dârele dorului.

Iarnă. Hibernare sub amintiri.

Zi. Încă un gând trimis către tine.

Apă. Oare când privești, chipul meu e cel care se va oglindi?

Tălpi. Îmi stau impregnate în suflet. Au călcat pe-un loc închis.

Dimineață. Te privesc cu ochii închiși.

Vină. Aș fi putut să te păstrez.

An. Amorțit de cuvinte care te conțin.

Vânt. Îți aud numele în gând.

Tot. În lipsă.

octombrie, gând

Standard

Autumn_LeavesAproape că nici nu mai puteam să respir printre atâtea frunze transpirând în alergătura lor haotică, bolnavă, țipând a toamnă. Era loc numai pentru ele pe acel drum. Eram un intrus. Mi-am strâns haina mai tare pe mine, dar frunzele mi se lipeau deja de piele, simțeam toamna în suflet împroșcându-l cu roșu și galben plăpând, cu pământ ud și ploaie gri, cu vânt nestăpânit care să mi-l ia pe sus într-un zbor al sunetelor de octombrie abia venit. M-am îngrozit la gândul că sufletul s-ar putea disipa în vânt, s-ar putea descompune și lipi neștiutor de bucăți de frunze și ele l-ar duce fiecare în altă parte. Cum aș mai putea atunci să-l găsesc, să-l refac, să-l descos de toamna care s-a lipit de el și să-l pun la loc… Ar mai vrea să vină înapoi odată ce-a descoperit lumea și cerul și toamna și muzica asta infernală în fața căreia un biet corp e încă surd… De ce-ar vrea să-l închid din nou și cum aș putea să-l strig dacă până acum n-am învățat nimic din lumea lui. Am vorbit pe note care s-au tot spart. El a înțeles oricum, eu nu. Dacă ar pleca, oare într-o zi și-ar aminti? Într-o altă toamnă poate să-l găsesc printr-un rotocol rătăcit de vânt… N-a plecat. Nici n-a avut de gând. Libertatea nu-l putea ademeni decât cu mine învelindu-l pentru un întreg parcurs. Prin mine era firav, îngrădit, dar de o mie de ori mai viu.

sandli…

Standard

Walking_in_the_rain____by_ChobonautSimțea cum îi tremura tot trupul pe sub hainele alea subțiri cu pliuri pline de apă de la ploaia rece, măruntă, cenușie. Ploua de vreo lună. Trecătorii se uitau numai în pământ. Știau că cerul e la fel de opac și că soarele nu mai venea de sus, ci doar din inimile lor. Erau toți oameni calzi printre care Malin se simțea bine. Nicăieri nu avea aceeași bucurie a sufletului ca aici. În Sandli nu a fost niciodată un străin, localnicii știau să asculte vorbele nerostite, să-l vadă ca și cum nu avea nimic de ascuns și tot ce a închis ani la rând în el stătea scris undeva pe corpul îngust, vizibil pentru oricine. De fapt, cei de aici nu aveau nevoie să știe nimic despre el, ei citeau în suflete și cunoșteau omul după ochi. Restul era irelevant. Abia în locul ăsta ocolit de vâltoarea unei vieți moderne, Malin și-a depășit teama de oameni, de judecățile lor, de repercursiuni. L-au întregit și i-au arătat că a te încrede în ceilalți era așa de simplu, că a-i iubi pe cei din jurul său și a se deschide în fața celor necunoscuți era o sursă de minunate descoperiri și punți care-l făceau să nu se mai clatine indiferent de ce-i aducea ziua de mâine. Prin ploaia măcinată neobosit de sus, pașii lui deveneau tot mai hotărâți, mai calmi, mai siguri. S-a ferit toată viața de oameni, dar numai după ce i-a primit în el, după ce a dărâmat zidurile după care s-a tot ascuns și s-a lăsat la voia întâmplării, a descoperit că se ferise de tot ce era mai bun. Era singurul lucru de care merita să te agăți pe acest pământ. De oameni și de sufletele lor.

colț…

Standard

Unde într-un colț de suflet te așezi și te ascunzi, osândit să zaci acolo să suporți un ideal care vrea să nu-ți mai lase nici fărâmă din ceea ce erai. Altfel trebuie să fii acum ca să pot să-ți dau ceea ce de fapt ai venit să oferi. Un ciorchine doldora de tine, de imagini să le schimbi după cum îmi vine… și în toamnă roade dulci să culeg și să-ți spun că nu-i de-ajuns. Cum, ai îndrăzni să ceri și tu ceva până ce eu totul nu ți l-am luat? Azur lin de pași ce odată îi săltai surâzând în vis, în iluzii… apasă acum zăpada și-o transformă-n ploaie. Picuri, picuri ce se sparg și în căderea lor încă mai visează la flori nemuritoare.