bujori cruzi

Ziua dăduse la o parte noaptea ca pe niște perdele posomorâte  în care se strânsese funingine de-o iarnă întreagă și începu timid cu un miros înțepător de bujor crud care-ți respira prin vene, alunecos și totuși inconfundabil. Era devreme pentru povești sau bătăi ritmice de puls alergând, dar lucrurile frumoase ne iau mereu pe nepregătite. Refuză cu obstinație să ne iasă în cale atunci când le căutăm. Își pun farmecul în mișcare să ne seducă pentru zile în șir numai când nu le mai așteptăm. Aș spune că întâmplările frumoase suferă de gelozie acută. Ne trag de mânecă și se agață intens de suflete când am decis că suntem foarte bine și fără ele și când ne văd râzând în absența lor. Atunci o iau razna și se lipesc de noi mieros să le primim iar, să le ridicăm pe un piedestal din nou, să respirăm prin ele așa cum respirăm cu lăcomie mirosul de bujori dimineața încât aproape că-i simțim gustul. Și pentru că lucrurile cele mai frumoase rămân nespuse, închise undeva în colțul prelungit al unui surâs, am să mă afund din nou într-un început de zi și am să păstrez un surâs pentru mine și florile de bujor.