Arhive pe etichete: lumina

încă

Standard

9d55a8797670e15d988d2fea1a825e47

 

Vânt risipit în lumină de seară, stele care-și arată calea unor inimi care au încetat să mai spere, sunet de apus, de toamnă, de raze care se frâng, de cuvinte care se închid în sine. Nu mai are nici un sens să mai fie rostite. Liniște care-și strecoară gustul amar prin mine, care-mi șterge pașii ca și cum nimic n-ar fi fost. Sunt zile în care și eu mă întreb dacă doar mi s-a părut și ca într-un joc, am rămas cel care a pierdut, naiv fiind de la bun început. Și mă retrag, îmi iau plăsmuirile și timpul, îmi șterg genunchii de praf, îmi culeg firele-ncâlcite și le pun în mine. Încă mă mai am.

noaptea

Standard

old-street-lamp-in-winter-234663Se lasă seara peste oraș, încet îl cuprinde într-o îmbrățișare neagră. Vine noaptea. Noaptea aduce mereu liniștea, dar nu și-n suflete. Adesea, pe-ntuneric e singurul moment în care ne întâlnim, vorbim, ne sfătuim, trăim intens emoțiile ascunse de peste zi, ne cufundăm în propriile minți, în lumi secunde și descoperim taine despre și împreună cu noi. Noaptea e ca un fel de oglindă imensă în care ne privim, dar nu vedem întunericul, ci o lumină care ne dezgolește de toate măștile create, de toate ideile impuse ca reguli de rațiune, de imaginile pe care ne-am propus să le prezentăm celorlalți ca fiind noi. Noaptea se-nghesuie să umple orice culoar, orice străduță pustie pe care mai pâlpâie câte un bec înconjurat de insecte amețite, orbite de lumină. Asta se întâmplă și cu noi în timpul zilei, lumina ne orbește încât uităm de fapt cum suntem în toată mișcarea bezmetică și fără sens pe care o hrănim fără să stăm prea mult pe gânduri. Noaptea ne dezgolește, dar ne și îmbracă. Ne îmbracă în noi, cei care suntem cu adevărat. Atunci nu mai avem nimic de demonstrat, doar de visat la orice dorim și pentru asta avem nevoie să fim noi, acolo, în liniștea nopții care cuprinde fiecare suflet din oraș, uneori doar pentru a-l trezi și-ai lăsa o cutie cu vise. Să nu se uite.