Arhive pe etichete: joc

Credem

Standard

586599154d588b8a4a17d799b4fde94e

Închidem în noi universul

și credem că nu l-am găsit

Ne așezăm printre pietre

și credem că nu am iubit

Cădem în toamnă, în ploaie șiruind

și credem că sufletul ne-a secat, pustiit

Ne pierdem în zare, în nori, în întuneric

și credem că lumea e un vis ce nu piere

Ne cățărăm pe aer, pe iluzii

și credem că am prins cerul pe aripi de înger

Ne așezăm printre gânduri și bucăți de trecut

și credem că timpul e un joc, un cântec infinit.

încă

Standard

9d55a8797670e15d988d2fea1a825e47

 

Vânt risipit în lumină de seară, stele care-și arată calea unor inimi care au încetat să mai spere, sunet de apus, de toamnă, de raze care se frâng, de cuvinte care se închid în sine. Nu mai are nici un sens să mai fie rostite. Liniște care-și strecoară gustul amar prin mine, care-mi șterge pașii ca și cum nimic n-ar fi fost. Sunt zile în care și eu mă întreb dacă doar mi s-a părut și ca într-un joc, am rămas cel care a pierdut, naiv fiind de la bun început. Și mă retrag, îmi iau plăsmuirile și timpul, îmi șterg genunchii de praf, îmi culeg firele-ncâlcite și le pun în mine. Încă mă mai am.

jucării

Standard

Ne jucăm cu iluzii de-o viață și totuși ne dăm atâta importanță, ne jucăm de-a oamenii mari încă din primii ani și tratăm chestiunea cu toată seriozitatea de care suntem capabili, ne jucăm de-a tiparul vieții perfecte și în toată închistarea asta, în alergătura după roluri îndeplinite cu brio ca și cum la sfârșit ar urma să primim aplauze universale, uităm că totul e o iluzie stabilită de unii mai sadici decât noi și bine încetățenită. Când recunoaștem că toată seriozitatea asta neobosită prin care ne luăm prea tare în serios la fel cum luăm și tiparele de viață împlinită, e ridicolă? Măcar dacă suntem așa adânciți în jucăriile noastre, să recunoaștem că sunt niște iluzii care ne dau o falsă siguranță, că le preferăm din frica de lipsă de repere, că ni le asumăm pe bucățele pentru că habar n-avem ce altceva să facem, pentru că altfel ar fi prea mult necunoscut și noi am fi forțați să gândim, să ne descoperim, să alegem la un nivel mult mai profund. Și tocmai profunzimea ne sperie. Ne e mai simplu să ne dedicăm o viață și totodată mii de vieți să ne jucăm cu niște jucării care totuși ne fac să uităm că ne jucăm și ne mai iau și bucuria specifică jocului de multe ori… Cărui copil oare îi face plăcere să se joace din obligație?

soare

Standard

Merg deja de două zile încontinuu și nu mai văd acel răsărit mult așteptat. Mă tot întreb dacă soarele s-a culcat și-a uitat să-și seteze alarma. Mi-ar fi prins bine un pic de lumină, de căldură să-mi înmoaie pașii posomorâți și rigizi. M-am pierdut în călătoria asta. Undeva am luat niște decizii greșite care m-au adus aici în căutarea soarelui, doar că s-a ascuns destul de bine și nu știu cum să-l ademenesc. Mi-am risipit resursele în povești anterioare, iar drumul ăsta pare un joc cu reguli mereu în schimbare. Nici nu mai știu câte reguli am încălcat până acum, dar știu că am pierdut soarele. Sau poate că sunt eu cea care a adormit și de asta razele nu se văd și nu se simt din acest tărâm în care nici visele nu mai vin. Poate dacă totuși merg înainte, aș putea găsi soarele chiar și-n somn… în al meu sau în al lui. 

plata

Standard

Splendide comori grăitoare ca ulcelele umplute de vin robust și viclean, de guri nesățioase și la povești vândute. Câte stele, atâtea vorbe, câți ochi, atâtea suflete, câte mări atâtea întinderi de gânduri. M-aș întinde și eu în lumea-ți plină de plăceri îmbietoare, dar ochii mei se-nchid și gura-mi e pecetluită de alte zări. Aș rămâne în ardoare cu nesaț și văpăi ca mierlele în sălcii deșirate și dezmierdând pământul mustind a apă dulce. Aș coborî în râsetele și căldura obrajilor, iar jocul picioarelor l-aș uita pe sunete înalte în calea unor ochi adânci cerșind atenție din întuneric, clipind trist la orice continuare a ignorării. Aș unelti împotriva rigorilor hrăpărețe și aș plănui fără sorți de izbândă căderea imperiului rațiunii și i-aș face lui Epicur o statuie… Dar căderea își are povața și dulcele-i ațintit ca o sabie ce caută lunecuș spre bătăi pompând sângele năvalnic, spre sursa răzvrătirii, spre …noi.