Arhive pe etichete: interior

un nor cu un soare ascuns

Standard

56cd11f2545386ce9215c3213a329bd9

 

Parcă s-a trezit în noi un nor cu un soare ascuns în interior, parcă-și curge licăriri de galben în pânze agățate de sufletele noastre și-și revarsă dogoritor, amintirile calde, visele care se topesc, iluziile încinse, amețite de posibilități. În soare, gălăgia emoțiilor fugărindu-se prin vene capătă nuanțe de portocaliu, de vișine coapte, de vinețiu cu miros de prune, de drumuri prăfuite, de gălbui foșnind a iarbă uscată, a vânt împletit printre fire, a râsete stropite cu apă și secunde care dețin aripi. Printre toate, un strop de seară ascunde în albastru ochi sceptici, triști, ochi care vor să închidă lumea într-o privire, să n-o mai lase în urmă, să n-o mai piardă, să n-o mai uite, să o poarte pretutindeni și pentru totdeauna. Și azi dacă te pierzi în străfundul acelor ochi, poți vedea lumea.

ninge

Standard

Prin apă se văd unde, fulgii cad din ce în ce mai repede și apa tremură, curând va îngheța și ea la fel ca tot ce e în jur. Înghețul nu mai poate fi ținut nici măcar afară din noi și asta nu doar pentru un anotimp. Ninsoarea are un cântec al ei, o liniște care prevestește ceva, un murmur trist, adânc care te învăluie până când îți dai seama că ți-ai îndesat atâta zăpadă în suflet încât nici nu mai știi să o scoți. Poate dacă te-ar învăța cineva să faci un om de zăpadă, ai reuși să mai faci un pic de loc și n-ar mai sta împrăștiată peste tot prin tine fără nicio intenție de a se topi. Mă întreb, dacă se tot adună zăpadă și ne tot umplem cu ea, ne va îngheța sau va da pe afară și într-un final se va topi, lăsându-ne ca pe un izvor de nesecate picături nevoite să cadă doar când sufletul se va mai foi din când în când, încercând să-și facă iar loc în noi. Ninge și peste puțin timp n-o să fie decât alb împrejur ca într-un spital amorțit, ca și cum n-ar fi suficient frigul pe care l-am închis în interior. Când eram mici, fulgii aveau un gust bun, pișcăreț și vesel, acum e amărui, lipsit de farmec și asta poate pentru că fulgii nu mai poartă povești. De asta nici noi nu mai avem acea căldură emanând vioi și spontan zâmbete, am uitat de zilele în care credeam în acele povești, am uitat să mai fabricăm lumi în care să le lăsăm să mai fie vii și să facă minuni pentru noi.