Arhive pe etichete: inima

Iluzii

Standard

e1f6dce09c86b6f86dec0df9770a9920

Sâmburi tot cad sub un copac
Ca un sunet ce tocmai s-a spart
Ca un ticăit de ceas, de suflet, de gânduri încâlcite
Ca un nor agățat de soare, indecis între înainte și înapoi.

Ziua a început cu aceleași iluzii
Ca un scriitor care tot mâzgălește pe foi finaluri fericite
Ca un boboc de floare anesteziat de prea multă ploaie
Ca o umbră fugind după pașii noștri să ne prindă.

Soarele se învârte nedumerit prin ceruri fără stele
Ca un val care-și strânge scoicile și-apoi le pierde
Ca o apă care se tot prelinge până piere
Ca un alb îngălbenit de vreme.

Vântul le spulberă pe toate
Ca un abis de la care nimic nu se poate abate
Ca o noapte care-și culcă negrul printre șoapte și vise deșarte
Ca o inimă ce se tot frânge printre doruri fără de izbândă.

alerg

Standard

Alerg de atâta timp, dar nu știu de ce mi se pare că mă învârt în cerc. Alerg în fiecare zi. Poate că am o viață atât de frumoasă încât alerg să o mențin. Alerg de timpul care se macină în urma mea și nu vreau să mă ajungă. Vreau să fiu mai rapidă decât el, să nu-mi dea planurile peste cap, să nu ajungă la lista mea cu atâtea lucruri încă de făcut. Viitorul îmi pare ca un soi de nectar, ca un coș cu multe promisiuni din care abia aștept să mă înfrupt și n-am când să stau prea mult pe gând, în așteptare, stagnând. Dimineață, după ce am am vorbit atât despre tot ce-aș putea face ca lucrurile să meargă, tu mi-ai spus râzând… „dar eu nu vreau să te mai iubesc”. Nici eu. Mi-am dat seama între timp. Vreau să iubesc doar clipele ce încă n-au venit, momentele care așteaptă cuminți să le vină rândul și să mă încânte, soarele pe care am să-l văd de aici înainte. Pe mine. Ăsta ar fi un bun început. Când alerg, să nu crezi că vreau să mă îndepărtez de ce a fost, vreau doar să nu rămân. Trecutul e mereu o parte din noi, nici măcar nu trebuie să fie una prea vie, dar asta nu înseamnă că trebuie să stăm, să ne lăsăm picioarele amorțite să cadă greu. Nu. Sunt atât de multe locuri care mă așteaptă încât sunt hotărâtă să nu te las să câștigi. N-ai cum să mă ții. Nu sunt un obiect de decor. Așa că alerg, alerg în fiecare zi. Uneori mă opresc să privesc în jur. Azi, am văzut o floare cum se îneca deși știam că ele plutesc. Asta doar pentru că nu și-a luat puțin avânt. Eu știu să înot. Îmi place să mă scufund din când în când. Nu văd nimic, doar simt apa agitându-se în jur și aerul gonind afară din plămâni. Dar acolo, dedesubt, te simți ca un copil bine învelit, departe de orice. Păcat că nu se poate sta mai mult. E un moment scurt ca și copilăria de altfel.

Cineva aleargă în spatele meu. Îi aud respirația înfundată ca un strigăt mut, înăbușit. Inima a obosit, îl cam lasă. Eu am lăsat-o demult în urmă pe a mea. Adică e aici, doar că a adormit. Dar e bine. Eu sunt mai trează ca oricând și mai ales, văd.