e deschis?

Standard

sunriseE seară deja, e cam răcoare. O cucuvea singuratică dicută cu propriul ei ecou de parcă ar ține împreună un ritual… Lângă ușa de la casă se îngrămădește un miros dulceag de mâncare în clocot, podeaua începe să scârțâie sub niște pași leneși, înceți care lasă să se scurgă prin ei toată greutatea anilor pe care-i poartă. Se opresc. Afară e un soi de neliniște în aer, vântul se agită și întrerupe din când în când câțiva greieri mai îndrăzneți care încă-și mai încălzesc vocile ascuțite. Toamna e aprope de final. Frigul se strecoară șiret, ascuns sub întunericul nopții și-ți prinde umbra, apoi tot trupul până-și face loc în mijlocul inimii, încercând să-i aducă tăcere.

M-am așezat la colțul casei să privesc noaptea, să privesc gândurile pe care le port cu mine de vreo lună și tot n-am reușit să le descâlcesc, să te privesc pe tine, să-mi dau seama ce-i cu noi. Uneori, oamenii se simt unii pe alții dincolo de cuvinte, de aparențe, dar se încăpățânează să creadă că nu sunt văzuți și își pierd timpul arătându-și o față care nu le aparține, dar pe care orgoliul le-a cusut-o atât de bine, ca pe un scut, ca pe-o armură, ca și cum ar fi mereu într-un război în defensivă. De fapt suntem doar în ofensivă, în contra noastră. Cu cât ne protejăm, cu atât ajungem să nu mai simțim nimic, să adăpostim un gol umplut cu întuneric, temeri și speranțe înăbușite. Dacă ne-am da jos armura, am lăsa soarele să pătrundă și în noi ar crește din nou flori și ar fi viață. Da, poate că ar veni multe furtuni care ar inunda tot și secetă și atunci ne-am zgâria în propriile firi veștejite sau ar veni iarnă și somn adânc de toamnă, dar mereu ar fi un licăr de viață și de fiecare dată am tot renaște, am tot fi alții. Dar în gol, în spatele zidurilor nu crește nimic, nu intră nimic, a simți devine un nonsens. Nu putem construi un filtru prin care să lăsăm în noi doar sentimentele care ne fac fericiți. Vin la pachet cu tot ce încercăm să evităm. E totul sau nimic.

În curând va veni o nouă dimineață. Ochii aproape că mi se-nchid. Tăcerea pare că a amorțit totul în jur. Deci spune-mi cât încă mai e timp… Te-ai hotărât? E deschis? Pot să intru sau nu?

Reclame

2 răspunsuri »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s