ne așteaptă

Standard

young_child_looking_upȘtii, cel mai simplu e să-ți închizi gura, să tragi aer adânc în piept și să sari în tine, să înoți, să uiți să respiri și apoi să te trezești din tine. Așa poți să vezi cât de ușor e să te simți viu. Soluția e mereu acceptarea versiunii reale din tine, nu a celei sociale. Dacă zilele doar trec și faci mereu numai ceea ce ar trebui sau ce se așteaptă de la tine, dacă nu-ți asculți gândurile, dacă nu te vezi, dacă nu știi să intri în propria-ți lume și să o deschizi, atunci zilele trec pur și simplu. De ce-ai accepta lucruri doar pe jumătate sau aparențe, copii…

Azi am dormit sub pat, acolo m-am simțit eu bine. În soarele ăla adormit de afară și care s-a topit până și pe sine, e un copil. Stă nemișcat de ceasuri întregi cu capul pe spate, ai zice că numără stele, dar pe timp de zi. Poate că el încă le vede. La prânz a început să plouă din senin și a râs. Cred că stelele lui erau în cădere. Le-a privit atât de mult încât au venit singure la el, dar a crezut și probabil avea gâtul înțepenit și haine ude încleștate în nemișcarea în care s-a pierdut. Acolo clar timpul stătea în loc.

Oamenii au atâtea alegeri, de ce-am face lucrurile pentru alții și nu pentru noi, mai ales când de fapt acei „alții” sunt doar în mintea noastră. Nu suntem chiar așa de importanți pentru ei încât să-și ocupe prea mult timpul cu noi. Doar noi ar trebui să ne ocupăm timpul trăind după ceea ce singuri dorim pentru noi. Dacă vrem să simțim un abis sub tălpi ca apoi să practicăm aruncările cu praștia și să fim o piatră care zboară prin aer repetitiv ca să ajungă într-un punct de pe cer stabilit în mod ilogic… atunci cine să ne poată opri…

Afară e noapte, dar soarele nu pleacă niciodată, doar își trage sufletul un pic ca să apară din nou. E doar un joc și dacă n-ar fi, ne-am plictisi de atâta lăfăit în lumină. Și în băltoace ți se poate reflecta zâmbetul, nu doar într-un cer senin, și în noapte te poți privi. Poate că atunci vedem mai bine că în fiecare din noi e un copil care așteaptă să numere stele, care stă nemișcat ani de zile pentru că am uitat să-l lăsăm afară la joacă. Dar el încă se bucură în soare, în noi, în afară. Așteaptă. Ne așteaptă să terminăm temele, să-nvățăm odată lecțiile și să ieșim în sfârșit să ne jucăm, să fim noi.

Reclame

4 răspunsuri »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s