toamnă, undeva

Standard

Nature_Seasons_Autumn_Autumn_Sun_025912_Toamna s-a infiltrat în pietrele reci și-a pătruns toate golurile din asfalt și tot aerul și cerul l-a stropit cu arămiu, s-a întins cât e zarea de lungă, a acaparat tot. Nu mai e nicio particulă să nu fie umplută de toamnă, niciun spațiu în care să nu domnească, nicio inimă în care să nu pornească vântul cu frunze plutind în el ca amintirile dragi, ca frânturile de timp pe care trebuie să le desprindem din noi și să le lăsăm undeva în toamnă, în culori, în ploaie. La un moment dat se vor pierde. Dar niciodată de tot. Uneori rămân exact unde le-am lăsat doar pentru a le regăsi cândva sau poate niciodată. Poate e suficient ca într-o altă toamnă să ne adâncim într-un zâmbet larg, contopit cu soarele plăpând și galbenul care învelește tot în candoare. Și atunci, ce-am lăsat în urmă ne cuprinde din nou, ne inundă, ne redă un puls pierdut, tremurând, săpând în interiorul fiecărei bătăi de inimi să o facă mai largă, mai puternică, mai potrivită pentru el, amețind valvele și pronunțându-le tonalitatea gravă. Cred că atunci ne vom umple noi cu noi și toamna doar va privi, nemaiputând stăpâni nimic, doar pictând împrejur și palidă și îmbujorată, intimidată, simțindu-se mică pe lângă noi… Un pictor care ne dă tonurile potrivite să fim iar un noi.

Reclame

5 răspunsuri »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s