deșert

Standard

the_scorching_desert_sun_by_blackw1nd-d4mnbxn.pngPrin deșert, prin același nisip opărit, încins până la refuz care se răzbună pe orice fărâmă de piele ar prinde. Cerul pare că alunecă încet în jos de atâta căldură și se prelinge pe sub nisip să se ascundă, să-l tragă peste el ca pe o plapumă protectoare. Cerul, în toată întinderea asta de particule uscățive, ar vrea să stea în adâncuri, sub pământ, ferit de soarele care se revarsă prea avid peste albastrul glacial. Îl topește, îl descompune… Din loc în loc, dunele mai creează impresia de umbră, dar umbrele nu sunt decât vălurile date la o parte din calea percepțiilor distorsionate; ele nu există, doar ne ghidează. Umbra, întunericul sunt doar etape care ne conduc… Tot spre noi, dar mai sinuos, poate mai povățuitor. Ele nu au materialitate, însă au viziuni care în lumina soarelui n-ar mai ajunge să ne spună nimic. Umbrele din deșert ne descoperă, ne arată pe noi. La fel și dunele. E mereu aceeași mișcare de alternanță între puls crescut din speranțe spontane și deznădejde, încântare și abis al gândurilor rele, exaltare și cădere în același gol din noi pe care îl tot umplem, dar e ca și cum am turna apă în deșert, încet, în căușul palmei sau cu un obiect. E mereu insuficient.

Reclame

Un răspuns »

  1. „Umbra, întunericul sunt doar etape care ne conduc… Tot spre noi, dar mai sinuos, poate mai povățuitor” – frumos si da, asa e…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s