octombrie, gând

Standard

Autumn_LeavesAproape că nici nu mai puteam să respir printre atâtea frunze transpirând în alergătura lor haotică, bolnavă, țipând a toamnă. Era loc numai pentru ele pe acel drum. Eram un intrus. Mi-am strâns haina mai tare pe mine, dar frunzele mi se lipeau deja de piele, simțeam toamna în suflet împroșcându-l cu roșu și galben plăpând, cu pământ ud și ploaie gri, cu vânt nestăpânit care să mi-l ia pe sus într-un zbor al sunetelor de octombrie abia venit. M-am îngrozit la gândul că sufletul s-ar putea disipa în vânt, s-ar putea descompune și lipi neștiutor de bucăți de frunze și ele l-ar duce fiecare în altă parte. Cum aș mai putea atunci să-l găsesc, să-l refac, să-l descos de toamna care s-a lipit de el și să-l pun la loc… Ar mai vrea să vină înapoi odată ce-a descoperit lumea și cerul și toamna și muzica asta infernală în fața căreia un biet corp e încă surd… De ce-ar vrea să-l închid din nou și cum aș putea să-l strig dacă până acum n-am învățat nimic din lumea lui. Am vorbit pe note care s-au tot spart. El a înțeles oricum, eu nu. Dacă ar pleca, oare într-o zi și-ar aminti? Într-o altă toamnă poate să-l găsesc printr-un rotocol rătăcit de vânt… N-a plecat. Nici n-a avut de gând. Libertatea nu-l putea ademeni decât cu mine învelindu-l pentru un întreg parcurs. Prin mine era firav, îngrădit, dar de o mie de ori mai viu.

Reclame

Un răspuns »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s