ploaie, pod

Standard

Se aude cum bate ploaia în pod, cade greu pe scândura veche și împrăștie un miros umed peste tot. E doar o fereastră mică în pod, se vede în stradă. Trec mașini grăbite una după una, florile de măceș fac piruete ca nște balerine în plin spectacol, dar vântul le-a lăsat fără petale. Miroase a seară, a vară, a lămâiță și în liniștea în care m-am pierdut, toate astea curg ca o binecuvântare. E un strop din viața care își face loc în camera din pod printre crăpăturile mici și scândurele șubrede. Se strecoară încet ca să-nvăluie apoi pe negândite orice suflet s-ar fi ascuns aici. Numai un suflet care fugea de viața zgomotoasă și plină de afară se putea lăsa tentat de cămăruța asta stranie, retrasă. Dar aici, liniștea te umple ca pe o vază cu flori, atât cât e nevoie ca să mai reziști câteva zile și-apoi, poate plouă și peste tine și te trezești sau reînvii. Te așteaptă un alt drum. Poate chiar cu mult soare.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s