stea căzătoare

Standard

Aseară am văzut o stea căzătoare. A plecat în grabă și poate spera ca nimeni să n-o vadă. Stelele tânjesc după priviri, după ochi mari cerșind răspunsuri sau doar adorându-le pe ele –  puncte luminoase care încearcă să ascundă ce se petrece dincolo de cerul cu zăbrele. Ne oprim mereu cu ochii la ele, ne păcălesc cu praful lor de strălucire și ne pierdem halucinați, încredințându-le vis după vis ca și cum ar putea face ceva pentru noi… ca și cum toate răspunsurile s-ar afla în stele. Dar ele se simt mândre de încrederea acordată și cu mare rușine își părăsesc apoi locul de onoare dintre lumi. N-ar suporta privirile întrebătoare, multitudinea de rugăminți și dorințe pe care o aruncăm cu speranță în drumul lor în cădere, mai ales că nu știu ce să facă cu ele. Doar din acest motiv își părăsesc locul cu mult înainte ca noi să le zărim ultima sclipire. Celelalte stele își așteaptă rândul temătoare. Nici ele n-au aflat unde ajung stelele căzătoare, fără nicio rază de lumină  în tot acel abis care le atrage. Stelele sunt niște împătimite visătoare. De aceea,  nici n-au voie să coboare printre noi, să fie ca noi. Ar putea transforma totul din temelii. Totuși, ele nu încetează nici măcar ziua să ne privească cu o neobosită ardoare. Noi nu le auzim, dar stelele se bucură nespus când oamenii se uită la ele și se întrec vorbind unele peste altele să ne-ncredințeze nouă dorințele și temerile lor. Și noi facem la fel, dar e un dialog al surzilor, care de fapt ar asurzi pe oricine dacă vocile s-ar auzi, dacă n-ar fi doar bătăi de inimi sau unde ale sufletelor-stele. Între lumea noastră și lumea lor nu e vid. E un spațiu umplut de speranțe din ambele căi. Poate doar stelele căzătoare să treacă printre ele apucând câteva din zbor, iar ele să devină atunci strălucitoare ca steaua care le-a îmbrățișat. Cred că așa vedem noi când o stea cade. Are o coadă întreagă de vise care se țin după ea. Și noi, nemiloși, o mai împovărăm cu încă o ultimă dorință de purtat către un tărâm cu soluții. Când ajungem noi să o vedem, steaua probabil că a și terminat călătoria ei. Dar ne încăpățânăm să credem că poate și ce vrem noi o să ajungă mai departe și în loc să ne întristăm de steaua care a plecat, ne bucurăm de ocazia de a mai arunca o dată în neant un gând, o dorință ascunsă și apoi, așteptăm…

Reclame

Un răspuns »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s