ninge

Standard

Prin apă se văd unde, fulgii cad din ce în ce mai repede și apa tremură, curând va îngheța și ea la fel ca tot ce e în jur. Înghețul nu mai poate fi ținut nici măcar afară din noi și asta nu doar pentru un anotimp. Ninsoarea are un cântec al ei, o liniște care prevestește ceva, un murmur trist, adânc care te învăluie până când îți dai seama că ți-ai îndesat atâta zăpadă în suflet încât nici nu mai știi să o scoți. Poate dacă te-ar învăța cineva să faci un om de zăpadă, ai reuși să mai faci un pic de loc și n-ar mai sta împrăștiată peste tot prin tine fără nicio intenție de a se topi. Mă întreb, dacă se tot adună zăpadă și ne tot umplem cu ea, ne va îngheța sau va da pe afară și într-un final se va topi, lăsându-ne ca pe un izvor de nesecate picături nevoite să cadă doar când sufletul se va mai foi din când în când, încercând să-și facă iar loc în noi. Ninge și peste puțin timp n-o să fie decât alb împrejur ca într-un spital amorțit, ca și cum n-ar fi suficient frigul pe care l-am închis în interior. Când eram mici, fulgii aveau un gust bun, pișcăreț și vesel, acum e amărui, lipsit de farmec și asta poate pentru că fulgii nu mai poartă povești. De asta nici noi nu mai avem acea căldură emanând vioi și spontan zâmbete, am uitat de zilele în care credeam în acele povești, am uitat să mai fabricăm lumi în care să le lăsăm să mai fie vii și să facă minuni pentru noi.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s