poate la anticariat

Standard

Pe cerul acela de noiembrie întunecat te puteam privi ore în șir. Erai acolo, o stea înfrigurată ascunsă printre mii de alte stele la fel de zgribulite ca și tine. Bătea și vântul și-aducea toți norii peste tine ca să mă chinui să te zăresc măcar un pic înainte să plec. Te priveam pentru că simțeam că-mi porți noroc și că o să mă însoțești oriunde aș merge și vei înlătura din calea mea orice ar putea fi nelalocul lui. Și acum știu. Ai fi făcut lucrurile să se-ntâmple, mi-ai fi scos înaintea pașilor singurul drum pe care aș fi vrut s-o apuc, ai fi plecat să-mi aduci puțină lumină din soare de fiecare dată la timpul potrivit. Ai fi încremenit cu mine de câte ori aș fi rămas fără cuvinte, privind în gol, în mine, înapoi. Dar aș fi știut că ești acolo, tremurând pentru fiecare secundă din viitor și pentru tot necunoscutul pe care-l închidea în ea, de teamă să nu mă pierzi. Se spune că fiecare primește o stea, dar uneori cred că am o galaxie întreagă și toate lucrurile din ea dorm. Probabil și singura stea pe care o identificasem a făcut la fel. Altfel nu-mi explic dispariția ei misterioasă și nici de ce de câte ori privesc din vechiul meu loc spre cer e un spațiu gol și e cald. Poate erai o stea de noiembrie și apoi te-ai stins așa cum fac și cărăbușii de mai sau poate te-ai desprins de cerul tău cum se desprind florile primăvara, luate de vânt și rătăcindu-și petalele pe oameni necunoscuți, parcă plângând. Nici nu știu de ce m-am gândit la tine și la frigul de noiembrie care se furișează-n oase până ajungi să nu-l mai simți. Poate pentru că zilele astea cerul a părut atât de gol, un senin înfiorător, searbăd, lucios, neted, fără nicio stea rătăcită sau clipind ștrengar. E ca și cum cerul a trecut prin lucrări de renovare, a fost vopsit din nou, dar nimeni n-a mai ajuns la decorații și personalizare. E un cer al nimănui, lăcuit și lipsit de amprente. Cine s-ar mulțumi cu un astfel de cer? La anticariat sper să găsesc unul mai bun, să-mi dea un motiv să-l privesc intrigată, să mă îmbufnez, să trântesc uși ca să nu-l mai văd, să trag cu ochiul, să sper, să încropesc scenarii, să-l descopăr, să-l chinui cu întrebări, să-l torturez cu un zâmbet sadic, să știu că pot să plec și el stă nemișcat, să-l ciobesc, să-l cos, să-l recuperez de câte ori îl pierd și apoi, să încerc să-l păstrez.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s