câte-un pic în fiecare zi

Standard

De dimineață a ieșit un soare așa de băgăcios că mi-a umplut toată casa și s-a revărsat în bucăți mici de azur, murmurând benevol. S-a jucat prin toate cotloanele și pisicile s-au ținut mult după el până și-au tors căldură și-au făcut din toată camera un ghem. Eu, crezând că soarele s-a instalat aici, i-am cedat și locul gândind că pe timp de invazie e bine să te adaptezi. De câte ori îmi deschid geamul acum, știu că soarele e chiar după colț. Se așteaptă să-l chem eu dacă vreau să-și joace rolul de calorifer pentru sufletele reci. E o lecție pe care-am înțeles-o greu.  Cu draperiile trase lumina poate asuda zgâindu-se pe geam, cu obloanele-ncuiate, căldura nu se poate strecura, cu ochii închiși, ziua nu-și poate face treaba de țesător divin, meticulos. Când am strâns toată zăpada lângă noi și-am cules toate frunzele să le ținem de decor și-am închis și ploaia în sticle și tunetele în cutii de carton, cum să mai găsim razele calde, mai ales când nici loc nu le-am păstrat lângă noi. Dar azi, soarele a venit peste mine așa că am luat o mătură să alung frigul și frunzele moarte. I-am făcut cât de mult loc am putut. Mai trebuie doar să-l poftesc din când în când. Și să mă joc. Știi, soarele e destul de pueril. Altfel e tare mohorât și renunță chiar și la culori. Așa că ne jucăm, câte-un pic în fiecare zi, până râdem și de noi.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s