fără umbră

Standard

S-a făcut toamnă și nici nu știu de cât timp n-am vorbit. Cred că sunt ani sau cel puțin eu așa-i simt. Azi m-am plimbat pe-o cărare îngustă. Nu mă ducea nicăieri. Bănuiam, dar am vrut s-o încerc așa cum fac și cu oamenii în fiecare zi când merg spre chei. Totuși, acest nimic poate fi dătător de multe idei mânate din dorința noastră de a crește și când golul e zeu. S-a lăsat bruma între timp. Pare aproape absurd cum zilele de toamnă pot fi uneori de un echilibru termic de necrezut; până și razele te încălzesc doar atât cât îți trebuie de mult. Spre seară însă, toamna devine ursuză. Tremur de la frigul ce s-a strecurat cu pași iscusiți de pisică prădând. N-am observat nimic și apoi l-am simțit deja acaparându-mă, retrăgându-se iar ca într-un joc fără de sfârșit. Dar nu mi-e frig doar de la seara asta cu gust fin, amărui de vechi și case pustii. Mi-am amintit de un cântec pe care obișnuiai să mi-l scrii și doar eu i-auzeam melodia rulând zglobiu pe lângă imagini ce-mi stârneau tresăriri în lumea aceea închisă într-un colț de gând. M-am trezit la amiază că o fredonam pe ascuns în timp ce răscoleam cu piciorul frunzele căzute de la câțiva ulmi. Mă plimb des în ultima vreme. Știu parcul fără să mă uit. Dar seara nu mai are rost să mă avânt, e prea frig în urma zilelor cu soare așa de plăpând. Mă întorc și mă așez pe scara din fața casei, mă uit la oameni cum bat străzile cu aceeași privire de trecători aproape halucinând. Zilnic străbat acest drum; când te privesc nici nu mai știi ce-ai putea să-i întrebi. Dar îi descoși rapid ca să nu te descoasă ei. Vidul nu a fost niciodată o priveliște care să valoreze prea mulți lei. Apoi dorm. În somn, toamna nu mai ajunge pe chei, doar bărcile și câțiva lucrători lipsiți de zel. Apa se tot frământă ca un veritabil Sisif trudind la o stâncă. Eu m-am oprit. Când mă trezesc vreau o zi fără umbră.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s