lan

Standard

Plec. Mă duc să mă așez într-un lan cu vânt albastru și miros de praf văratic, cu foșnete ademenind închipuiri șiret fabricate, închipuiri de timp căruia i s-a pus un dop ca să nu se mai scurgă. Voi sta să număr toate spicele. Dacă sunt mii, poate că atâtea zile vom avem și noi și tot atâtea începuturi de povești cu parcurs incert. Eu o sa-mi pun în buzunar câte un bob pentru fiecare lecție-n formare și florile de mac le voi da celor care m-au făcut să văd. De neghine și zile de cenușă nu am de gând să mă mai feresc. Fără alteritate și mulțimi negre cum să valorizăm semnificațiile însorite, cum să distingem singularitatea pe drumul căreia vrem doar noi să pășim… În lan, voi vedea cum fiecare spic își așteaptă răbdător timpul său pentru a fi cules. Noi ne ferim de acel timp. Am vrea să nu vină vremea treierișului niciodată, dar nu e nimeni să poată opri din propria interioritate datul entropic și-al său surd manifest cu ritm sacadat. Știm deja că acel timp nu ne va putea ocoli. Până atunci, eu vreau să mă pierd în  lan ca într-o întindere de interpretări. Până atunci, eu vreau să desfășor gheme pe cărări. Acum plec, iar tu… poate vei afla urma firului de ghem.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s