agale pe lângă timp

Standard

În fiecare zi pe lângă geamul meu trec pescăruși și-n locul mării vin doar norii sau poate valurile de mașini. Dacă ignor aerul rece și privesc numai cerul înseninat de soare și zbor de păsări, parcă pot auzi și marea, parcă pot vedea și lumina de vară care mereu poartă vise cusute cu libertate. Odată, doar în vacanța de vară puteai să trăiești cele mai frumoase timpuri, departe de oraș sau doar de străzile care duceau spre școală, puteai să descoperi o altă lume în care drumurile ți le presărai singur cu veselia lipsei de constrângeri. Mi-aduc aminte într-o vară, am mers toată ziua la pas pe dealuri fără să știu măcar unde mă duc. Nici n-avea importanță, nu conta decât că în jur erau doar timpi care se scurgeau ca vântul moleșit de căldură… prea încet să-l mai simți. Puteam să aleg orice drum, n-avea să fie decât frumos ieșit în afara ceasului înnebunit de atâta învârtit fără de tăgadă. Numai propria nebunie a timpului mai poate fi un motiv ca acele să se tot miște. Dacă alegi să te iei după soare în locul mecanismelor hipnotizate, zilele se scurg mai ușor ca apa dintr-un pământ mustind a ploaie. Dacă timpul nu ne-ar mai mâna ca un vânător din urmă, încercând să-i doboare pe cei slabi sau poate prea înceți, am putea să ne uităm mai des plimbându-ne agale printr-o lume care nu pleacă nicăieri. Poate așa și noi am pleca mai târziu.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s