printre salcâmi

Standard

Mi-am găsit un colț aici la umbră, sub crengile salcâmilor tineri și-am îndrăznit să mă ascund. Știu că nu pot sta ascunsă prea mult așa cum și iepurii își părăsesc ascunzătoarea și o iau la goană pe câmp, dar am plecat special să găsesc acest loc în care monologul se transformă în dialog vivace și august. Credeam că voi putea să și scriu dacă am liniște, dar gândurile s-au hotărât să stea tăcute și opace. Probabil și-au pierdut răbdarea, obosite de atâtea semnale greșit interpretate, de atâtea scenarii croite din prea mult entuziasm ca apoi să aibă ce despleti furibund. Nici nu aveam ce să le mai zic, gândurile mi-o luau înainte ca de fiecare dată fără să am vreo putere de-a le stăpâni sau îmbuna. Nu era ca și cum le-aș fi îndrumat prea bine până atunci, așa că dacă ele preluau frâiele, era doar ca să-mi aducă aminte drumul spre casă. Înțelesesem deja din revolta lor că trebuie să plec oricât mi-ar fi plăcut oaza mea de liniște din păduricea de salcâmi tineri și probabil naivi… altfel nu m-ar fi primit să le împrăștii vise printre foșnetele lor când adesea de la vis la deziluzie nu e decât un pas. Poate de asta și gândurile s-au supărat.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s