zi

Standard

Cred că am mai trăit o dată această zi, la fel ca toate diminețile reci. Îmi aduc aminte cum am privit valurile oglindind soarele ore în șir. S-a stârnit un vânt care-și țipa gândurile trecătorilor dispuși să-i înțeleagă limba ascuțită și nu mai puteai auzi nimic altceva. Poate doar marea bolborosind ceva din adâncuri, nedorind să rămână singură pe timp de furtună. Avea o teamă de sine ca sufletele cu dublă personalitate; se temea de ea cea cu valuri țintind spre cer, înghițind vise și pierzându-le în vârtejuri cu spume. Marea nu voia să rămână singură așa că am stat, am stat să-i potolesc teama. Mie nu-mi era teamă. Știam că valurile nu vor decât să-mi vorbească, știam că vântul e un cântec cu vibrații puternice, știam că fulgerele doar luminează spectacolul naturii și tunetele îi anunță prestația. Știam că stropii mari de ploaie sunt doar ropote de aplauze. Era o conexiune între toate și eu făceam parte din acest tot, eu alinam marea și o protejam de sine. În fond, eu am mai trăit o dată această zi, știam că nu mă vor clinti și vuietul din adâncuri doar îmi amintea că eu n-am să mă pierd.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s