timp

Standard

Era un timp când stăteam lungită pe o bancă lungă de lemn umed și priveam bucăți de cer printre fire și frunze de salcie unduitoare. Acel timp avea doar zile care stăteau la coadă și se împleteau printre gânduri și verbe viitoare. Era atât de liniște încât puteai auzi susurul apei curgând pe burluiul de la cișmeaua din drum și vântul ascunzându-se printre scândurile casei. Graurii veneau pe furiș la cireșul golaș și plecau dezamăgiți. Eu doar priveam în mine prin oglinda unui cer povățuitor și îmi despleteam visele. Era o larmă plăcută în jur, plină de simplitatea unei vieți care se derula cu pași molcomi și fericiți.  Îmi plăcea să mă urc pe poartă și să privesc soarele în zare, să privesc drumul gol cu pași bătătoriți rămași de după ploaie. Era totul un cântec de cosași în plin lucru, miros de praf și câmp și priveam din nou spre cerul care îngusta casele și le făcea să pară atât de mici. Seara venea cu o întindere de nuanțe și negrul aștepta nerăbdător să bată la marginea streșinilor. Glasul fiecăruia țesea câte-o poveste a propriei cărări și rând pe rând luminile din jur se stingeau, casele se-ngropau în liniște, iar Venus le sorbea strălucirea pentru a lumina un nou drum pe cer.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s